"Gimnaziada" ediția 2018 - 2019

"Gimnaziada", competiția școlară sportivă susținută, ca în fiecare an, de către Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) și partenerii săi, alături de Ministerul Educației Naționale (MEN), de Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) a fost organizată, anul acesta, de Școala Gimnazială nr. 98 - "Avram Iancu".

Astăzi, 08 Martie, s-a desfăsurat finala de volei feminin, câstigator fiind sportul și fair play-ul.

Prin organizarea acestor întreceri, al căror impact uriaș este dovedit de numărul mare de participanți, nu numai că se militează pentru îmbunătățirea, prin sport, a sănătății fizice și psihice a tinerilor, dar este lărgită și aria de selecție pentru performanță.

Printre participanții la Gimnaziada de astăzi, organizată de școala noastră, se pot regăsi viitorii campioni olimpici, mondiali sau europeni de mâine ai Romaniei, aici ei învățând să-și reprezinte cu cinste școala și urbea din care fac parte.

Laurii succesului au fost culeși de către elevele Școlii Gimnaziale nr. 79, anul acesta, ele clasându-se pe locul I.

La finalul competiției, clasamentul s-a prezentat în felul următor:

  1. Școala Gimnazială nr. 79;
  2. Colegiul Național "Mihai Eminescu";
  3. Școala Gimnazială nr. 189;

Promitem să ne luăm revanșa!